Eşti aici

Zeci de morți în urma unui accident aviatic

Scene desprinse din filme de groază în Nepal. Un avion cu 71 persoane la bord s-a prăbușit pe singurul aeroport internațional din țară, care se află la Kathmandu. Cel puțin 50 de persoane au murit, iar 20 de persoane au fost transportate, de urgență, la spital pentru îngrijiri medicale, scrie Reuters. 
Potrivit primelor informații, aeronava a luat foc după ce a ieșit de pe pistă și s-a oprit pe un teren de fotbal de lângă aerport. La contactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc și s-a rupt în mai multe bucăți.
„67 de pasageri şi 4 membri ai echipajului s-au aflat la bordul avionului. Până în prezent, 20 de răniţi au fost transportaţi la spital. Poliţia şi armata intervin pentru a descarcera persoanele aflate în avion”, a anunţat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Kathmandu.
Menționăm că, mai mulți pompieri, salvatori și medici au fost detașați la fața locului, pentru a stinge incendiul și a salva eventualii supraviețuitori. Este cel mai grav incident aviatic din Nepal, din ultimii ani.