12 decese și 632 de cazuri noi de coronavirus
12 decese și alte 632 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, șase dintre care sunt de import, mai exact două din Ucraina și câte unul din Iralanda, Rusia, Belgia și Turcia.
Acesta este bilanțul provocat de pandemia de COVID-19 în ultimele 24 de ore pe întreg teritoriul Moldovei, după procesarea a 2.736 de teste.
Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul virus a urcat la 39.372 de cazuri.
Dintre acestea, până acum, 27.017 de persoane s-au tratat de infecție, în timp ce numărul total al celor decedați a ajuns la 1.036.
În contextul prevenirii și combaterii coronavirusului, Ministerul Sănătății îndeamnă, în continuare, toți cetățenii să respecte cu strictețe distanța socială, să se spele cât mai des pe mâini, să evite aglomerațiile și să poarte mască în transportul public și spațiile închise.