21 de acte normative cu sigla Uniunii Europene au fost adoptate de Parlament în timpul sesiunii de primăvară 2023.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, documentele transpun mai multe directive ale Uniunii Europene în legislația Republicii Moldova.
Actele normative cu sigla UE, adoptate de Parlament, vizează mai multe domenii printre care clauze de armonizare ce țin de eficiență energetică, sănătate publică, combaterea spălării banilor, finanțe, justiție, securitate cibernetică, ecologie, domeniul bancar, infrastructură.
Din numărul total de acte normative, opt au fost examinate în mod prioritar.
La 4 martie 2022, R. Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. Ulterior, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și a decis să-i acorde statutul de țară candidată pentru aderare la UE.
În prezent, țara noastră este în proces de implementare a celor nouă recomandări stipulate de Comisia Europeană, iar scopul autorităților este de a iniția negocierile cu privire la aderarea la UE până la sfârșitul acestui an.