65 de delegații internaționale, așteptate la cea de-a V-a ediție a Conferinței Ministeriale a Platformei de parteneriat pentru Republica Moldova
65 de delegații conduse de miniștri, viceminiștri și secretari de stat ai statelor partenere, reprezentanți ai corpul diplomatic și ai organizațiilor internaționale sunt așteptate la cea de-a V-a ediție a Conferinței Ministeriale a Platformei de parteneriat pentru Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Popșoi. Oficialul a subliniat că evenimentul se va desfășura pe 17 septembrie curent.
MIHAI POPȘOI, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene: „Ne concentrăm eforturile în cadrul celor patru grupuri de lucru ale platformei și anume: Unu – justiția, anticorupție și securitate, doi – energie, eficiență energetică și mediu, trei – dezvoltare economică, durabilă și infrastructură strategică și patru- reforma administrației publice și managementul finanțelor publice. Scopul nostru a fost să identificăm, în conformitate cu resursele și prioritățile de dezvoltare pe care le-am asumat în perioada anilor 2025 – 2027, proiectele și acțiunile concrete, dar și necesitățile de resurse adiționale de care avem nevoie pentru a asigura creșterea veniturilor din surse durabile, pentru a crea locuri de muncă bine plătite și condiții decente de trai aici, la noi acasă.”
Oficialul a declarat că, pentru a asigura oportunități de dezvoltare economică și creșterea bunăstării cetățenilor, autoritățile își propun să conecteze tot mai mult Republica Moldova cu Uniunea Europeană.
MIHAI POPȘOI, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene: Ne propunem să conectăm tot mai mult Republica Moldova cu Uniunea Europeană prin investiții în infrastructură. Să reducem vulnerabilitatea energetică și costurile ridicate, prin investiții în eficiența energetică. Să impulsionăm în continuare creșterea economică prin sprijinul mediului de afaceri. Reuniunea Platformei de parteneriat este o recunoaștere a angajamentului asumat de Guvernul Republicii Moldova și cetățenii noștri de a ne ancora țara într-un spațiu al păcii, prosperității și al democrației. Dovedim o dată în plus că Republica Moldova este furnizor de stabilitate. O țară în care construim democrația, transformăm oportunități pentru bunăstarea cetățenilor noștri.”
Prima ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a avut loc în Berlin, Germania, pe 5 aprilie 2022. Cea de-a doua ediție a avut loc la București, România, pe 15 iulie 2022. A treia ediție a Conferinței a avut loc la Paris, pe 21 noiembrie 2022. Următoarea ediție s-a desfășurat la Chișinău, pe 17 octombrie 2023.