Chicu: „Indiferent de preferințele politice și diversitatea de viziuni pe care le avem în societate, noi cu toții trebuie să ne dorim ca noua conducere a țării să reușească”
Ion Chicu, președintele Partidului Consolidării și Dezvoltării Moldovei, a venit c-un mesaj pe rețelele sociale, după anunțarea oficială a rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare anticipate. Chicu afirmă că acest scrutin relevă faptul că cei „care au votat alte partide trebuie să susțină puterea nouă, atunci când face lucruri bune pentru țară. Acei care au votat puterea nouă, trebuie s-o taxeze și critice atunci când „pășește strâmb”.
„Doar așa, spune Chicu, putem evita repetarea „istoriei de succes” din 2010-2015″. Nu doar acei 101 aleși în Parlament poartă răspundere pentru încrederea acordată de cetățeni, dar într-o măsură oarecare și cetățenii care le-au oferit această încredere”.
Chicu i-a felicitat pe cei din PAS și BECS pentru rezultatele obținute în alegeri.
„Din numele colegilor din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei aducem felicitări Partidului Acțiune și Solidaritate și Blocului electoral al Comunștilor și Socialiștilor pentru performanța înregistrată în cadrul scrutinului parlamentar. Vă dorim succes în munca pentru binele Republicii Moldova”, a declarat acesta.
La aceste alegeri, PDCM a obținut doar 0,43% din voturi.