În toamnă se va scumpi gazul natural pentru consumatorii din Moldova. Anunțul a fost făcut de directorul general al MoldovaGaz, Vadim Ceban. Potrivit acestuia, majorările de prețuri sunt cauzate din cauza faptului că tarifele vor crește și în regiune, inclusiv în România și Ucraina.
Ceban spune că, în august, autoritățile urmează fie să prelungească contractul actual cu Gazprom, fie să semneze unul nou, însă cert este că prețul va crește.
(Vadim Ceban, directorul general al MoldovaGaz)
„Este încă devreme de vorbit. Vom vorbi când, deja, va fi semnată o nouă înțelegere sau când va fi prelungit actualul acord cu Gazprom. Abia atunci vom putea vorbi despre tarife. Dar, cu siguranță, pot să spun că o modificare a tarifelor va fi. Acum nu pot să dau cifre concrete, dar principalul motiv al creșterii prețurilor este tariful mai mare la gazul natural”.
Potrivit şefului Moldovagaz, acum se duc negocieri cu Gazprom pentru un nou contract de import a gazelor, care trebuie să fie semnat până pe 1 octombrie.
Creșterea cu circa 50% a prețului produselor petroliere, înregistrată de la începutul acestui an, va provoca în scurt timp și o scumpire a gazelor naturale livrate în Republica Moldova. Cel mai probabil, se va întâmpla spre finele acestui an.