Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, în frunte cu Marina Tauber, au cerut includerea pe ordinea de zi proiectului de lege privind crearea farmaciilor sociale mobile, în special în localitățile în care nu există farmacii. Proiectul nu a fost inclus însă pe ordinea de zi, pentru că, potrivit lui Grosu, nu are nici avizul Comisiei de profil, nici al Guvernului.
Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” insistă asupra adoptării legii privind crearea farmaciilor sociale mobile, mai ales la sate, acolo unde nu există farmacii, iar accesul oamenilor la medicamente de primă necesitate este dificil.
Deputații Partidului „ȘOR” reiterează că au strâns semnături de la aproximativ 170 de mii de oameni, care se plâng de lipsa farmaciilor și de accesul limitat la medicamente. În realitate, acest număr este mult mai mare. Este vorba despre oameni de vârstă înaintată, care întâmpină deseori dificultăți de deplasare și sunt cei mai vulnerabili în fața bolilor, persoane cu dizabilități și familii cu copii.