Fracțiunea parlamentară a ”Partidului Acțiune și Solidaritate” are cinci deputați noi. Astăzi, Curtea Constituțională a validat mandatele de deputat ale candidaților supleanți pe lista PAS. Este vorba despre Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Ana Oglinda și Dorel Iurcu.
Decizia a fost pronunțată, urmare a sesizării Comisiei Electorale Centrale privind validarea unor mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Cele cinci mandate de deputat au fost declarate vacante după ce Parlamentul a luat act de cererile de demisie ale deputaților Natalia Gavrilița, care a fost numită în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. De asemenea, Andrei Spînu, numit ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Sergiu Litvinenco, ministru al justiției, Dumitru Budianschi, ministru al finanțelor, Rosian Vasiloi, desemnat șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
De menționat că mandatul de deputat este incompatibil cu funcția de președinte al Republicii Moldova, funcția de membru al Guvernului, funcția de avocat al poporului și funcția de ales local.