Procurorul general interimar al Republicii Moldova, Dumitru Robu, ar fi fost surprins luând mită pentru a clasa un dosar penal în favoarea unui funcţionar public. În această dimineaţă, pe adresa redacţiilor de presă a fost trimis un material video, în care Dumitru Robu este surprins luând o presupusă mită pentru a influenţa soluţionarea unui dosar.
De fapt, realitatea a fost alta, susține procurorul general interimar Dumitru Robu. Potrivit acestuia, totul s-a întâmplat în 2020, în casa unor vecini ai socrului său.
Persoana respectivă a procurat un automobil de la cumnatul său, iar în video este redat cum Robu ar fi primit suma de circa 10 000 euro pentru acest automobil, deoarece cumnatul se afla în Italia și era în imposibilitate de a se deplasa în Republica Moldova.
Robu spun că cțiunile din ultima perioadă, intervențiile în forță asupra mai multor persoane corupte, activizarea investigațiilor în cazurile de rezonanță sporită, inițiativele de extrădare a mai multor figuranți pe dosare de corupție, spălare de bani au făcut inevitabilă aparația acestor clipuri denigratoare în adresa sa.