Laura Kovesi și Maia Sandu, în topul celor mai influente 28 de personalități din Europa realizat de Politico
Laura Kovesi, fosta șefă DNA și actual procuror șef al Parchetului European, este singurul oficial român în topul celor mai influenți oficiali europeni, clasament realizat de publicația Politico. Alături de Kovesi în clasament apare și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. Niciun alt oficial de la București nu este menționat de Politico.
Jurnaliștii de la Politico au împărțit personalitățile în trei categorii distincte: „doers” – cei care fac – categorie unde este inclusă și șefa Parchetului European, alături de noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, dar și personalități precum Emmanuel Macron, Christine Lagarde sau Frans Timmermans, informează punctul.md.
„Kövesi are o misiune de a curăţa Europa. În calitate de prim procuror-șef al Uniunii Europene, ea are mandatul de a elimina frauda care implică fonduri UE și crima organizată, o premieră pentru bloc, exact când aceasta începe să transfere miliarde de bani în numerar la capital. Aceasta îi conferă o mare putere, chiar dacă încă se bazează pe instanțele naționale pentru a desfășura procese reale. În condițiile în care statul de drept se ridică în fruntea agendei UE, toți ochii sunt asupra modului în care folosește un birou despre care spune că este „una dintre cele mai importante locuri de muncă din UE”, scrie Politico.
Maia Sandu este inclusă la categoria „visătorilor” – the dreamers, iar jurnaliștii de la Politico vorbesc de misiunea dificilă de a asigura echilibrul Moldovei, cea mai săracă țară din Europa, între aspirațiile către UE și presiunea Rusiei.
„Provocarea Maiei Sandu va fi echilibrarea Estului și Vestul, în timp ce navighează în cea mai săracă țară a Europei din apele tulburi în care a fost înfundată de la sfârșitul Războiului Rece. Liderul cel mai sincer reformist al țării de când s-a despărțit de Uniunea Sovietică în urmă cu trei decenii, Sandu are acum spațiul politic pentru a începe să-și promoveze agenda de reforme interne. Aceasta include angajamente de a pune capăt fărădelegii și de a elimina corupția, ridicând în același timp nivelul de trai și declanșând o economie națională sclerotică”, scrie sursa citată.