Ambasadorul Marii Britanii spune că n-a primit nicio cerere de la Interpol în privința lui Cavcaliuc sau Platon
Marea Britanie n-a primit nicio cerere din partea Interpol în privința cetățenilor Republicii Moldova, Veaceslav Platon și Gheorghe Cavcaliuc. O spune ambasadorul britanic la Chișinău, Steven Fisher. Potrivit diplomatului, țara sa este deschisă să colaboreze cu Republica Moldova în privința returnării fondurilor ilicite, dacă vor exista dovezi pertinente în acest sens. O dovadă a conlucrării fructuoase în acest sens este confiscarea banilor lui Luca Filat și utilizarea lor în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, notează IPN.
Potrivit unui memorandum semnat între ambasadorul Marii Britanii la Chișinău și ministrul muncii și protecției sociale, banii confiscați de autoritățile britanice de la Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat, au fost returnați Republicii Moldova. Este vorba despre suma de 458 068 lire sterline. Banii au fost utilizați ulterior pentru protecția socială a persoanelor cu dizabilități severe.
„Aceste fonduri sunt folosite pentru a angaja 566 asistenți personali pentru persoanele cu dizabilități severe. Marea Britanie are legi foarte solide în domeniul recuperării fondurilor ilicite. În opinia mea, ori de câte ori există dovezi sau suspiciuni rezonabile privind cazuri de corupție și îmbogățire ilicită, Republica Moldova trebuie să colaboreze cu țările respective, inclusiv, Marea Britanie pentru a investiga în mod formal, serios și localiza eventuale fonduri. Agenții de aplicare a legii din Marea Britanie sunt dispuși să colaboreze cu autoritățile moldovenești, noi vom colabora și în continuare, dacă va fi cazul”, a spus Steven Fisher în cadrul emisiunii „Dimensiunea Diplomatică” de la postul public de televiziune.
Diplomatul britanic a evitat să se pronunțe pe cazurile cetățenilor Veaceslav Platon și Gheroghe Cavcaliuc, însă spune că nicio cerere din partea Interpol, care i-ar viza pe cei doi, n-a fost expediată Marii Britanii.
„Nu pot comenta cazurile, dar pot spune că atât Ambasada, cât și alte autorități din Marea Britanie conlucrează activ cu autoritățile Republicii Moldova. Autoritățile din Marea Britanie răspund eficient și complet oricărei cereri de asistență juridică formală, bine argumentată. Din câte cunosc, nicio cerere de la Interpol către autoritățile britanice nu a fost emisă. Interpol nu a distribuit nicio cerere către statele membre în privința lui Cavacaliuc sau Platon. Vrem să cooperăm, dar nu o putem face fără o cerere oficială din partea instituțiilor competente”, a mai spus Stiven Fisher.
Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au fost stabilite la 17 ianuarie 1992. În acest an s-au împlinit 3 decenii de colaborare moldo-britanică.