Noul director al CNA: „O să accept complimentul de terminator, dar nu în sens de organizație, ci în sens de corupție care este în CNA”
Iulian Rusu, secretarul de stat al Ministerului Justiției, a fost numit astăzi în funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Candidatura sa a fost susținută de 58 de deputați. Numirea în funcție a noului director al CNA a stârnit dispute în Parlament. Deputații PSRM i-au acuzat pe cei din PAS că au mimat concursul de selectare a candidatului.
Anterior, în august, 2021, majoritatea parlamentară a modificat legislația, astfel încât directorul CNA să fie numit de către Parlament, fără concurs.
(Olesea Stamate, deputată PAS)
„Această instituție abia începe a fi decapturată, prin numirea pe care o propunem astăzi, iar în ceea ce ține de reformarea CNA-ului urmează să examinăm care este cea mai bună formulă pentru activitatea CNA și PA”.
(Vasile Bolea, deputat BCS)
„Domnul Rusu urmează a fi un terminator sau un lichidator, reformator? Ce sarcină ați pus în fața dumnealui?”
(Iulian Rusu, noul director al CNA)
„Stimate domnule deputat, o să accept complimentul de terminator, dar nu în sens de organizație, ci în sens de corupție care este în CNA și-n organele de drept”.
După numirea în funcție de către deputați, Iulian Rusu, a depus jurământul la tribuna Parlamentului.
(Iulian Rusu, noul director al CNA)
„Jur să respect cu strictețe Constituția și legile Republicii Moldova, să îndeplinesc conștiincios obligațiile ce-mi revin, să apăr ordinea de drept, drepturile și libertățile omului, interesele generale ale societății și ale cetățenilor Republicii Moldova”.
În luna octombrie, 2021, Iulian Rusu a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Justiției.