Voronin, despre reținerile de ieri: „Trădătorii trebuie pedepsiți”

Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin declară că susține acțiunile procurorilor legate de ex-deputații, care au părăsit PCRM-ul, potrivit lui, foarte pe neașteptate, în 2015. Astfel, în cadrul unei ieșiri la presă, fostul șef al statului s-a arătat deschis și să colaboreze cu ancheta dacă aceasta ar escopul de-a face pe bune curățenie în acest caz.

Până acum sunt șapte ani de zile. Și la Procuratură ne-am adresat, dar niciun fel de reacție. Acum și pentru noi a fost pe neașteptate ceea ce s-a întâmplat ieri. Tragem „nadejde” că aceste lucruri vor ajunge la un final. Susținem și o să colaborăm dacă va fi necesar cu organele de anchetă pe aceste probleme. ”

Legat de același subiect, Voronin a mai spus că procesul de migrare a deputaților dintr-un partid în altul a fost început de Marian Lupu.

„Tot acest traseism politic s-a început de la un oarecare Lupu Marian Ilici. Când el nu a fost susținut de plenarul Comitetul Central la funcția de președinte al Moldovei, după ce la mine a expirat mandatul, el în mod deschis a plecat din cadrul partidului și gata, amin cu el.”

Totodată, liderul PCRM a negat ferm că aceste acțiuni ar fi o înțelegere din el și Maia Sandu.

„Pentru voi, ca să știți, eu cu Maia Sandu de când ea e președinte, și înainte de asta, nu am schimbat nici măcar două vorbe, nici nu ne-am salutat.”

Anterior, Vladimir Voronin spunea că, pentru a părăsi formațiunea, cei 14 foști deputați comuniști ar fi primit până la 300.000 de euro fiecare.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata