Cetățenii ucraineni vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului Covid-19
La data de 24 februarie 2022, la ora 21.00, Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, imediat după obținerea votului unanim în Parlament de instituire a stării de urgență în Republica Moldova, a convocat Comisia pentru situații excepționale. Membrii comisiei au adoptat o dispoziție prin care s-au adoptat următoarele măsuri:
Cetățenii ucraineni vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului Covid-19. Minorii vor fi admiși cu certificat de naștere, buletin de identitate intern sau pașaport.
Automobilele vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova fără carte verde, cu condiția procurării acesteia în termen de 24 de ore.
Este lansată Linia verde 080001527 pentru Biroul migrație și azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar serviciul 112 va asigura redirecționarea apelurilor de urgență pe domeniul BMA către Linia verde.
Se instituie două Centre provizorii de gestionare a fluxurilor de străini pe teritoriul Republicii Moldova, în s. Palanca, r. Ștefan Vodă, și s. Calarașovca, r. Ocnița. Centrele vor fi gestionate de către MAI.
Din 24 februarie 2022, se sistează circulația trenului pe ruta Odessa-Chișinău.
Subdiviziunile MAI vor asigura accesul simplificat solicitanților de azil pe teritoriul Republicii Moldova.
Structurile teritoriale de asistență socială vor desemna asistenții sociali comunitari și lucrătorii sociali pentru a oferi servicii de asistență umanitară la Centrele provizorii pentru gestionarea fluxului de străini.
Autoritățile publice locale, instituțiile publice și organizațiile sindicale vor pune la dispoziția structurilor teritoriale de asistență socială obiective de cazare pentru crearea centrelor de plasament temporar pentru refugiați. Agenția Națională de Asistență Socială va elabora Regulamentul de Activitate a centrelor de plasament temporar. Structurile teritoriale de asistență socială vor desemna asistenți sociali comunitari și lucrătorii sociali pentru deservirea centrelor de plasament temporar.
ANTA va facilita readucerea în țară a unităților de transport de persoane și mărfuri, care activau pe direcția Ucraina.
În cazul în care spațiul aerian este închis, se vor face excepții doar pentru zborurile de repoziționare a aeronavelor civile a operatorilor aerieni naționali și străini, zborurile de transport aerian comercial de mărfuri și poștă a operatorilor aerieni naționali și străini, dar și zborurile umanitare și de repatriere și urgențe medicale, coordonate cu Autoritatea Aeronautică Civilă.
Furnizorii de reţea şi/sau servicii de comunicaţii electronice accesibile publicului, sunt obligaţi să blocheze accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele cu conţinut online care promovează informaţii false ce afectează securitatea naţională, identificate de Serviciul de Informații și Securitate.
Pe perioada stării de urgență, nu constituie încălcare a reglementărilor vamale depășirea termenului de tranzit internațional peste 8 zile, în cazul în care postul de destinație este situat la hotar cu Ucraina. Serviciul Vamal poate prelungi termenul de tranzit internațional peste limita de 8 zile conform procedurii stabilite de Serviciul Vamal.
Pe perioada stării de urgență, Serviciul Vamal va stabili procedura de vămuire, evidenţa livrărilor, locul în funcţie de categoria mărfurilor livrate în adresa agenților economici din raioanele de est ale Republicii Moldova.