Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alla Dolință, a decis să renunțe la mandat. Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Legislativului, informează newsmaker.md.
Potrivit cererii sale de demisie, Alla Dolință nu este de acord cu politica PSRM în ceea ce privește „retorica” formațiunii față de războiul din Ucraina.
„Mai mult de 4,5 luni într-un stat vecin, Ucraina, care este în esență casa mea, doarece părinții mei s-au născut acolo, este un război. Îmi este greu să văd durerea, lacrimile, necazurile și distrugerea pe care le aduce, îmi este foarte greu să accept aceste evenimente. În legătură cu aceste împreujurări, am decis să renunț la mandatul de deputat, precum și să mă retrag din Partidul Socialiștilor, deoarece nu sunt de acord și nu nususțin metodele, conceptul și retorica atât a conducerii, cât și a partidului ca întreg”, se arată în cererea de demisie a Allei Dolință.