Moldova nu ar trebui să vadă nicio amenințare din partea Rusiei, asta este absurd. Așa a comentat, joi, 14 iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, despre necesitatea întăririi armatei.
Peskov a mai menționat că armata Moldovei nu este un pericol pentru Rusia.
„Cineva va compara Moldova cu Ucraina, dar acest lucru este nepotrivit. Moldova nu s-a transformat într-un centru anti-Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În plus, Peskov consideră că este mai mult în interesul Moldovei să caute relații bune, reciproc avantajoase și reciproc respectuoase cu Rusia.
Cu o zi înainte, într-un interviu acordat postului de televiziune Moldova 1, Maia Sandu a explicat necesitatea întăririi armatei țării, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.