De ce moldovenii nu apreciază lupta cu corupția dusă de guvernare? Expert: „PAS a căzut în propria capcană. Chestiile de PR țin doar câteva zile”

Riscul cel mai mare pentru un politician și un partid, la capitolul moarte politică, îl reprezintă exact tema sau ideea principală care a contribuit la câștigarea alegerilor, iar PAS a plusat foarte tare și a căzut într-o capcană pe care ei singuri și-au făcut-o, crezând că populația va fi cu ei cât vor duce această luptă cu corupția indiferent de restul aspectelor. Această opinie a fost exprimată de expertul în sociologie, Doru Petruți în cadrul emisiunii Morari.live difuzată joi la 21:00 la postul de televiziune N4.

„Este o iluzie să crezi că poți guverna doar din astfel de percheziții și anchete. Asta da, e ok, un proces care trebuie să meargă ca în orice societate, să se curețe, dar asta nu rezolvă problemele de natură socială și nici de cum nu le poate compensa. Efectul de PR pe așa ceva ține o zi, maxim două, după care oamenii oricum se întorc pe agenda publică, pe agenda lor de probleme sociale.”, a declarat Doru Petruți.

Expertul a atras atenția că pe moment, victimizările joacă în favoarea celor anchetați, aducând exemplul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, cazul lui Igor Dodon cu mențiunea că același lucru se va întâmpla și în cazul Partidului Șor.

„Foarte mult contează și prestația, cum autoritățile comunică pe cazurile ce sunt anchetate. În momentul în care vezi percheziții și vezi nereguli, vezi informație scursă, abuzuri… oamenii simt că acolo ceva nu este în regulă. În momentul în care îi vezi pe toți că după o anumită perioadă ies în arest la domiciliu, după care dosarul respectiv nu se știe pe unde și cum se pierde, apoi vezi cum CtEDO pe dosarul Stoianoglo îți trimite atât de multe observații, sigur că îți pui întrebări.”, a adăugat directul IMAS.

Doru Petruți a atras atenția că din momentul în care lucrurile au devenit negative și incontrolabile pe domeniul justiției, președinta Maia Sandu s-a mutat de pe respectiva agentă, iar dosarul Stoianoglo este ținut pe birou, fără a vedea o decizie finală.

În cadrul unei emisiuni de la postul național de televiziune, Maia Sandu a declarat că va lua o decizie în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, după ce instanța se va pronunța.

„Astăzi avem un Procuror General suspendat și până nu se finalizează procesul aici nu avem cum să începem procesul de angajare a următorului Procuror General. Avem cazul domnului Stoianoglo, înțeleg că dânsul a mers în instanța de judecată, am spus că o să aștept să văd ce va spune instanța de judecată pe această cerere a dânsului”, a declarat președinta Maia Sandu.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata