Doi bărbați din Florești, condamnați la patru ani închisoare cu suspendare, după ce au încercat să transporte ilegal în România 100.000 țigări
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au demonstrat în fața Judecătoriei Hâncești vinovăția a organizatorului și șoferului unui camion, care în august 2021 au încercat să scoată din țară, spre România, o cantitate de 100.000 țigări.
Deși nu au fost declarate de către șofer la controlul vamal, țigările au fost depistate urmare a scanării autocamionului, care transporta mobilier pentru dormitor, dezasamblat – acestea erau ascunse între marfă și plafon, acoperite cu folie de staniol. Urmare a investigațiilor și trimiterii dosarului în judecată de către procurorii PCCOCS, captura de țigări a fost confiscată, iar inculpații urmează să achite și contravaloarea autocamionului și semiremorcii folosite la comiterea infracțiunii, în sumă de peste 350.000 lei.
Cei doi au vârsta de 23 și, respectiv 41 de ani. Ambii sunt din raionul Florești și rămân la libertate, așa cum judecătorul i-a condamnat la patru ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Totuși, procurorul PCCOCS consideră disproporționată blândețea pedepsei și va contesta sentința Judecătoriei Hâncești, în scopul suspendării parțiale a pedepsei cu închisoarea, precum și confiscarea unui alt mijloc de transport folosit la comiterea infracțiunii.
Reamintim că, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani pentru astfel de infracțiuni, comisă de șofer în calitate de autor și de tânărul student la drept, în România. Deși doar șoferul își recunoaște vinovăția parțial, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești sau satisfacerea solicitării procurorului de aplicare a pedepsei reale cu închisoarea, aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.