Declarație: Cei de la conducere au cedat țara rușilor, atunci când au semnat la Moscova protocolul ce prevedea achitarea din banii publici a datoriilor acumulate
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat recent că nu este gata să vândă o bucată din țară pentru a obține un preț mai bun la gaz. Totuși, cei de la conducere au cedat țara rușilor, atunci când au semnat la Moscova protocolul ce prevedea achitarea din banii publici a datoriilor acumulate la gazele naturale livrate. De această opinie este fostul Prim-ministru, Ion Chicu, care a ținut să mai spună în cadrul emisiunii Morari.live că declarațiile nu coincid cu acțiunile pe care le întreprind cei aflați astăzi în fruntea țării.
„Nu poți ceda țara, interesele naționale, contra prețului la gaz mai mic. Numai că după ce a făcut acea declarație, dumneaei de câteva ori a dezmințit-o, inclusiv și colegii ei. Nu cer rușii teritoriu pentru gaz, rușii cer ca orice companie, de exemplu, să reglementăm datoria pe care o avem acumulată. Eu vorbesc de malul drept, nu de malul stâng. Avem o datorie acumulată în perioada 2011 – 2015. Ca și orice companie, ei întreabă debitorul – ”Când te achiți?”. Fix așa m-au întrebat și pe mine, pe alții și au întrebat și pe actualii. Dar tu nu vii să te duci la Moscova, să semnezi un protocol absolut inacceptabil pentru țara noastră că ei acolo au cedat țara. Cum poți să semnezi că guvernul va achita din bani publici datoria că Moldovagaz nu achită? Așa și au făcut, prin deciziile CSE, au tot luat bani din buget și au plătit rusului. Este un paradox – când zici că nu discut cu rusul pentru că cedez țara, nu discut pentru un preț mai mic, dar continu să plătesc un preț mai mare că dacă nu discut și tot cumpăr, înseamnă că-i dau un preț mai mare. Noi finanțăm Rusia acum”, a declarat Ion Chicu.
De asemenea, acesta a oferit un comentariu la subiectul privind împrumutul de 300 de milioane de euro destinați pentru procurarea gazului natural din surse alternative, decât de la Gazprom, oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Potrivit lui Chicu, în condițiile actuale când prețul la gazul natural de pe piață este mai scump față de cel oferit de concernul rus – Gazprom, așa-numitul colac de ”salvare” al guvernării PAS sub formă de 300 de milioane de euro de la BERD, vor ajunge pentru procurarea gazului natural pentru o perioadă de doar o lună de zile.
„Trebuie să înțelegem că procurarea are loc pe preț de piață, sau chiar mai mare(…) Banii pe care îi oferă BERD-ul, sunt destinați pentru procurarea gazului de la surse alternative și dacă să luăm consumul nostru, de exemplu, în ianuarie de 160 sau 170 de milioane de metri cubi, deci ăștia 300 de milioane ne ajung exact pe o lună”, a explicat Chicu.
Amintim că, BERD oferă Republicii Moldova un împrumut de 300 de milioane de euro pentru sporirea securității energetice. Vicepremierul Andrei Spînu, a semnat pe 23 iunie curent, cu directorul executiv al BERD, Matteo Patrone, acordul de împrumut.