DOC/ Putin a semnat decretele prin care Rusia recunoaște „independența” regiunilor ucrainene Zaporojie și Herson
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, potrivit unor decrete prezidenţiale publicate pe parcursul nopții de joi spre vineri.
„Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţei de stat a regiunilor Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei”, a declarat în aceste decrete, Vladimir Putin.
Documentele mai arată că președintele rus a luat această decizie în conformitate cu principiile general acceptate și normele legislației internaționale, încadrate în Carta ONU, luând în considerare voința locuitorilor regiunilor în referendumuri.
Precizăm că, Rusia a recunoscut independenţa Republicii Populare Doneţk şi a Republicii Populare Lugansk, la cererea liderilor lor separatişti pro-ruşi, la sfârşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte de lansarea ofensivei sale în Ucraina.
În septembrie, regiunile Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk au organizat „referendumuri”, denunţate de Kiev şi Occident ca fiind ilegitime, votând pentru alipirea lor la Rusia.
Preşedintele american, Joe Biden, a promis joi că nu va recunoaşte niciodată, rezultatele referendumurilor „orchestrate de Rusia” în Ucraina.