Un cetățean al Ucrainei ar fi intrat ilegal în R. Moldova, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat

Un cetățean al Ucrainei este documentat pentru deținerea buletinului de identitate falsificat, ba mai mult, potrivit Poliției de Frontieră, străinul ar fi intrat ilegal în Republica Moldova, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Potrivit sursei, în seara zilei de 18 octombrie 2022, în punctul de trecere a frontierei Leușeni printre pasagerii cursei regulate „Moldova-Polonia” a fost identificat cetățeanul Ucrainei, în vârstă de 20 de ani. Acesta a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate, care ar fi emisă de către autoritățile ucrainene. Cercetarea amănunțită a documentului a rezultat cu stabilirea indicilor de falsificare în acesta.

Totodată, în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că tânărul nu are traversare legală a frontierei de stat, pe sensul de intrare în Moldova.

La audieri, cetățeanul a declarat că în data de 15 octombrie curent a trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova prin regiunea transnistreană, iar pentru actul falsificat ar fi oferit 1700 de dolari.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata