Primăria Chișinău va organiza o amplă acțiune de salubrizare a teritoriului din capitală. Află când și unde va avea loc
O amplă acțiune de salubrizare a teritoriului din capitală va fi organizată de către Primăria municipiului Chișinău. Anunțul în acest sens a fost făcut de edilul Ion Ceban, care a ținut să precizeze că acțiunile vor avea loc sâmbătă, 22 octombrie, în intervalul orelor 09:00-12:00.
„În acest sens, Primăria Chișinău face un apel către locuitorii capitalei, precum și către asociațiile obștești, gestionarii fondului locativ, agenţii economici etc., să participe organizat la salubrizarea din curțile blocurilor în care locuiesc, a clădirilor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, pentru a îmbunătăţi aspectul oraşului. Ulterior serviciile municipale specializate vor organiza transport pentru evacuarea deşeurilor vegetale colectate.”, a mai menționat Ion Ceban.