Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a lansat un nou îndemn la protestele antiguvernamentale pentru ziua de duminică, 6 noiembrie. Potrivit lui, manifestația se vor desfășura în fața Președinției, la ora 14:00.
Într-un material video postat pe rețelele de socializare, Șor a precizat că, în cele aproape două luni de manifestații în stradă, situația din țară s-a înrăutățit.
Totodată, acesta i-a îndemnat pe oameni să invite cât mai mulți cunoscuți și rude să ia parte la protest.
„Vă aștept pe toți, duminică, ora 14:00, în fața Președinției, reședința șefului statului. Maia Sandu nu mai este șeful statului și nu mai reprezintă poporul Republicii Moldova”, a spus Ilan Șor.