Maia Sandu a discutat cu Ambasadoarea SUA pe lângă Națiunile Unite

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea SUA la Organizația Națiunilor Unite, Linda Thomas-Greenfield.

Potrivit instituției prezidențiale, oficialele ar fi vorbit despre situația precară de securitate în regiunea noastră, cauzată de războiul Rusiei în Ucraina.

De asemenea, aceasta ar fi discutat despre eforturile de gestionare a crizei umanitare, provocate de acesta.

Pe parcursul zilei de ieri, Maia Sandu s-a întâlnit cu Kristalina Georgieva, Directoarea Generală a Fondului Monetar Internațional. Șefa statului a menționat, în cadrul discuției, importanța cooperării cu FMI pentru a atenua consecințele economice și sociale provocate de invazia Rusiei în Ucraina.

Președinta Maia Sandu a subliniat că în prezent Republica Moldova trece prin cea mai severă criză energetică din existența sa, iar scopul autorităților este să ajute oamenii și businessul să facă față prețurilor ridicate la energie. La fel, e nevoie de programe care să sporească reziliența sectorului și să contribuie la diversificarea surselor de energie. Kristalina Georgieva a spus că FMI rămâne deschis colaborării cu Moldova și este gata să crească asistența, pentru a ajuta la depășirea actualei crize.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata