Ministrul român de Externe întreprinde o vizită la Chișinău. Ce întrevederi sunt planificate

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în perioada 19-20 decembrie 2022, întreprinde o vizită oficială la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe din România,  oficialul va avea consultări politice cu Nicu Popescu și va fi primit de către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de către prim-ministra Natalia Gavrilița și de către președintele Parlamentului, Igor Grosu.

 

Instituția mai comunică că un subiect central de dialog va fi reprezentat de avansarea parcursului european al Republicii Moldova ca urmare a primirii, de către Republica Moldova, în iunie 2022, a statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și de sprijinul concret al României pentru acest obiectiv, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare la UE.

Vizita va oferi prilejul pentru un schimb aprofundat de opinii și pentru coordonare în perspectiva conlucrării în următoarele luni, atât în ceea ce privește agenda bilaterală, cât și cooperarea în formatele europene și internaționale.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata