Percheziții matinale în țară: Ofițerii SPIA împreună cu procurorii anticorupție au descins la mai multe posturi vamale
Ofițerii SPIA în comun cu procurorii anticorupție, în cadrul unei operațiuni internaționale inițiate cu Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția Generală Anticorupție (DGA) a MAI a României, au descins concomitent cu percheziții în mai multe posturi vamale de pe ambele părți ale frontierei moldo-române.
Potrivit informațiilor, acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră.