ULTIMA ORĂ/ Moldovagaz reacționează la erorile în facturile primite de o parte din consumatori pentru perioada noiembrie-decembrie
Compania Moldovagaz informează că a primit în ultimele săptămâni o mulțime de solicitări de la consumatorii casnici de gaze naturale în legătură cu facturile primite pentru perioada noiembrie-decembrie 2022. De cele mai multe ori, potrivit companiei, cetățenii indică o discrepanță între nivelul de vulnerabilitate indicat în factură față de nivelul atribuit în contul personal al consumatorului, lipsa recalculării compensației pentru luna noiembrie 2022 în decembrie anului trecut, precum și cuantumul compensației acordate în general.
„În acest sens, furnizorul informează că atribuirea nivelului de vulnerabilitate este competența Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar SA „Moldovagaz” nu are dreptul să influențeze atribuirea inițială a nivelului de vulnerabilitate energetică, nici să-l schimbe ulterior. Într-o astfel de situație, consumatorul urmează să apeleze la „linia verde” guvernamentală 0 8000 5000, sau la adresa de e-mail [email protected] a Guvernului. După efectuarea modificărilor corespunzătoare în baza de date de către Ministerului Muncii și Protecției Sociale, furnizorul va primi un temei legal pentru efectuarea modificărilor în propria bază de date de consumatori. De menționat că până în prezent au fost identificate circa 2 mii de cazuri de astfel de neconcordanțe, iar SA „Moldovagaz”, împreună cu autoritățile publice centrale, lucrează asupra eliminării acestor discrepanțe într-un timp cât mai scurt”, comunică Moldovagaz.
De asemenea, compania mai indică că în cazul în care în factură nu este indicată recalcularea compensației pentru perioadele anterioare de consum, „atunci în conformitate cu clauza 56 din Regulamentul nr. 704 din 05 octombrie 2022, SA „Moldovagaz” va efectua toate modificările și completările in facturi în baza informației actualizate primite din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale în lunile următoare”.