Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, îi cere primarului general al capitalei, Ion Ceban, să reducă tariful pentru călătoriile cu troleibuzul. Replica oficialului PAS vine după ce edilul s-a întrebat pe Facebook de ce nu sunt revizuite prețurile la gazul natural și nu este făcut recalcul lunar, odată ce la bursă pe piața Europeană, gazul a ajuns la prețul de sub 600 de dolari pentru 1000 de m³.
„Recomand dlui Ivan Ceban, să reducă tariful pentru o călători cu troleibuzul, înainte de a se expune pe subiecte din domeniul energetic. Îi reamintesc că tariful la energie electrică a scăzut considerabil pe parcusul lunii decembrie”, a relatat Andrei Spînu.
În același timp, acesta a ținut să precizeze că ANRE este instituția responsabilă de stabilirea tarifului la gaz, iar o eventuală reducere a tarifului de gaz poate avea loc doar după ce ANRE va analiza toate costurilor ce țin de achiziția, transportarea, distribuția și furnizarea gazului către consumatori.
„Voi veni cu recomandarea către ANRE să analizeze în cel mai scurt timp aceste date și să decidă dacă sunt premise de reducere a tarifului. Pâna la acel moment, Guvernul oferă compensații pentru a ajuta oamenii sa treacă cu bine de această iarnă”, a mai precizat Spînu.
Anterior, edilul Ion Ceban a menționat că prețul gazelor naturale, operat pe bursele europene, este mai puțin de 600 de dolari pentru 1000 de metri cubi, în timp ce Republica Moldova achită de două ori mai mult și în aceste condiții, acesta se întreabă de ce guvernarea rămâne pasivă și nu intervine pentru a micșora tarifele.
„Noi continuăm să procurăm 1000 de m3 cu un preț de până la 1300 de dolari, iar prețul pentru 1 m3 rămâne să coste în factură aproape 30 de lei, inclusiv TVA. De ce nu sunt revizuite prețurile și nu este făcut recalcul lunar – este o întrebare crucială pentru Guvernul actual. Cu ce se ocupă acest Guvern?”, a menționat Ion Ceban.
Amintim că actualul tarif de 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, achitat de consumatorii casnici, a intrat în vigoare în 1 octombrie 2022. Atunci, pe bursele europene, prețul pentru gazele naturale era de peste 1100 de dolari pentru o mie de metri cubi.