Important pentru agricultori. Termenul în care aceștia pot solicita despăgubiri pentru consecințele secetei și a calamităților naturale din acest an expiră peste două zile.
Potrivit datelor prezentate în cadrul ședinței Comisie agricultură și industrie alimentară din 16 septembrie, sunt prevăzute despăgubiri pentru 191,6 de mii de ha de culturi de toamnă. Dintre acestea, grâu de toamnă – 151,6 mii ha, orz -23,5 mii ha, rapiță – 11,6 mii ha, terenuri reînsămânțate – 4,9 mii ha, plantații pomicole – 621 ha, viță de- 90 ha și mazăre – 120 ha.
Mai exact, statul a alocat în acest sens 298 milioane de lei, bani care ar fi urmat să ajungă la circa 2.385 de agenți economici, dar până acum au fost autorizate doar jumătatea din numărul total de dosare. Astfel, membrii Comisie agricultură și industrie alimentară constată că agricultorii, care au protestat la greu la sfârșitul verii, acum nu se înghesuie să-și primească ajutoarele.
Până acum, suma cerută de agricultori s-a ridicat la peste 200 de milioane de lei, dar evaluatorii au autorizat în acest sens 192,4 milioane de lei.