Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

Mai mulți cetățeni vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului. Asta după ce proiectul de lege cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului a fost aprobat, ieri, în prima lectură cu 80 de voturi ale deputaților.

Potrivit direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, scopul principal al proiectului constă în majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Prin urmare, mai mulți cetățeni vor putea beneficia de această prestație socială.

Totodată, proiectul presupune extinderea termenului de luare a deciziei privind acordarea dreptului la ajutor social și la ajutor pentru perioada rece a anului de la 20 de zile lucrătoare – până la 40 de zile.

Astfel, organele sistemului de asistență socială vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a procesa toate cererile depuse de solicitanți.

Pentru anul 2023 au fost estimați circa 220 mii de beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului lunar. În acest scop, au fost aprobate mijloace financiare necesare pentru plata prestației respective în volum total de circa 770 milioane de lei.

Ca să devină Lege, proiectul au urma să fie votat și în lectura a doua.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata