Procuratura Anticorupție (PA) reprezintă acuzarea de stat în instanța de judecată în privința a 12 judecători, 15 procurori, 24 de avocați și alți intermediari. Despre acest lucru a informat, astăzi, Veronica Dragalin, într-o postare pe Facebook.
„Primim denunțuri și pornim urmăriri penale în privința altor actori corupți din sistemul de justiție și o să ne continuăm munca până la bun sfârșit – să eliminăm cât mai repede corupția din organele de drept, să câștigăm încrederea societății și să asigurăm aplicarea legii în mod egal și legal numai in interesul cetățenilor și al țării”, a mai scris Dragalin.
Aminitim că, pe întâi februarie, într-un briefing de presă, Veronica Dragalin a declarat că oamenii corupți din sistemul de justiție sunt cei mai periculoși, iar procurorii și judecătorii care vor fi prinși cu mită vor fi eliminați din sistem.
„Acești oameni corupți, care până în ziua de azi se află în sistemul de justiție, sunt cei mai periculoși. Pentru că dacă avem procurori corupți, dacă avem judecători corupți, care o să compromită deciziile pe care le i-au în funcția lor de procuror și judecător, noi niciodată nu o să putem lupta cu problema de corupție”, a spus Dragalin.
Potrivit legii în vigoare, pedeapsa pentru un procuror sau judecător acuzat de corupere pasivă, sau acceptarea unei mite pentru influențarea unei investigații, este de la șapte până la 15 ani de închisoare.