Natalia Gavrilița: „Integrarea europeană rămâne o prioritate pentru cetățenii Republicii Moldova”

Valorificarea statutului de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană și nivelul implementării agendei de reforme necesare în procesul de inițiere a negocierilor au fost discutate la Bruxelles de prim-ministrul, Natalia Gavrilița și Președintele Consiliului European, Charles Michel. Cei doi oficiali s-au referit și la provocările și crizele confruntate de autoritățile noastre în ultimul an, dar au abordat și aspectele regionale care ar putea încetini demersurile țării noastre de aderare la UE.

În context, șeful Guvernului de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru susținerea de care a beneficiat Moldova din partea instituțiilor europene și a statelor membre ale UE, inclusiv pentru sprijinul în acordarea statutului de țară candidată.

La rândul său, Charles Michel  a apreciat voința de integrare europeană a Republicii Moldova și buna cooperare cu Ucraina.

Natalia Gavrilița se află, în perioada patru – opt ianuarie, într-o vizită de lucru la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului de Asociere Uniunea Europeană – Moldova. În Belgia, premierul a mai avut întrevederi cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, precum și cu mai mulți eurodeputați.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata