Presa susține că starea presei din Moldova ar fi gravă

Situația mass-mediei din Moldova rămâne gravă, arată datele unui studiu publicat astăzi de media-azi.md, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent, adică realizat tot de către presă.

Potrivit sursei date, și în 2019 jurnaliștii noștri s-au ciocnit cu amenințări lansate, în mare parte de politicieni sau funcționari publici, fenomen încurajat de aplicarea ineficientă a legii.

În aceste condiții, cei 14 evaluatori, toți experți în domeniu și toți din presă, constată că situația mass-media este similară cu cea din ultimii ani, adică gravă, oferind un punctaj ce trece puțin de 24 din totalul de 60. În concluzie, spațiul mediatic național rămâne unul nesecurizat, în pofida existenței unei Strategii de securitate informațională și a unui Plan de Acțiuni de implementare a acesteia.

O altă problemă majoră identificată este legată de pluralismul mediatic extern, care arată zone geografice întregi din Moldova în care lipsesc instituțiile de presă.

Menționăm că acestea sunt doar câteva dintre concluziile Indicelui cu privire la Situația Presei din Moldova în 2019. Documentul apare pentru al patrulea an consecutiv și arată problemele, dar și evoluțiile-cheie din jurnalism în anul precedent.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata