Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată și ai Direcției Analitică a INI, în comun cu polițiștii inspectoratului de poliție Căușeni sub conducerea Procuraturii Căușeni, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au efectuat nouă percheziții domiciliare în orașul Căușeni. Perchezițiile s-au desfășurat la 5 persoane cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, suspectate că ar deține arme, amortizatoare, termovizoare, precum și alte obiecte, folosite la acțiuni de braconaj pe teritoriul raionului Căușeni.
În urma acțiunilor întreprinse au fost depistate și ridicate opt arme dintre care trei cu țeavă ghintuită, două cu țeavă lisă, două termovizoare de model ,,Zenit NV-400” și „Pulsar-THERMION ” XP50, un amortizator, un pistol cu inscripția ”POLICE kal.8mmk”, mai multe lunete, sute de cartușe cu diferit calibru deținute ilegal, etc.
Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte (braconaj).
Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.
Conform legislației în vigoare bărbații riscă închisoare de la 2 la 7 ani.