Președinta Maia Sandu a fost luni într-o vizită în raionul Leova, unde a vorbit cu oamenii despre situația din țară, despre problemele din raion precum și despre planurile de dezvoltare a țării, în pofida crizelor prin care trecem în această perioadă. În orașul Leova, șefa statului s-a întâlnit cu oamenii de afaceri cu care a discutat despre problemele întâlnite de aceștia dar și despre politicile statului care vin să-i susțină pe cei care creează locuri de muncă acasă.
,,Dezvoltarea economică este prioritatea noastră, iar companiile mici pot accesa credite mai ieftine în cadrul programelor de dezvoltare oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. I-am îndemnat pe antreprenorii din Leova să folosească aceste instrumente pentru a-și crește afacerile și a crea noi locuri de muncă”, a declarat șefa statului.
La Filipeni, Președinta Maia Sandu a ascultat gândurile care-i frământă pe localnici și le-a dat asigurări că face tot posibilul pentru a păstra pacea și stabilitatea. Totodată, șefa statului a mai menționat că dezvoltarea localităților este o prioritate, iar satul Filipeni este un exemplu în acest sens.
La Tigheci, Președinta Maia Sandu a găsit mai multe proiecte în plină desfășurare. În comună se construiește apeductul iar de curând, cu ajutorul Suediei, a fost achiziționată tehnică ce îi va ajuta pe localnici să colectează deșeurile în tomberoane speciale. De asemenea, șefa statului a reiterat că este important să dezvoltăm localitățile cu viziune, și a făcut referire la Planul urbanistic al comunei care a fost elaborat în cadrul Programului „Satul European”.