Atenție șoferi! Se sistează circulația pe câteva străzi din centrul Capitalei

În perioada 08 martie – 05 mai, inclusiv, va fi sistată circulația rutieră pe strada 31 August 1989, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni și Alexandr Pușkin, informează Poliția Republicii Moldova. 

De asemenea, din data de 6 martie și până la 15 iunie este suspendat parțial traficul rutier pe strada Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Alexandr Pușkin.

În legătură cu acest fapt, transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente, iar polițiștii vor acorda suportul necesar pentru fluidizarea traficului rutier pe segmentele de drum unde se circulă cu dificultate.

Oamenii legii solicită conducătorilor auto să respecte indicațiile agenților de circulație.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata