AirMoldova vine cu precizări cu referire la sistarea zborurilor și oprirea vânzării biletelor, din 2 mai. Compania aeriană susține că nu va opera nici un zbor până pe data de 15 mai, curent. AirMoldova dă asigurări în acest context că toți pasagerii ai căror zboruri au fost anulate își vor primi banii înapoi, scrie NewsMaker.
Compania susține că pasagerii ai căror zboruri au fost anulate au primit o notificare despre anulare pe adresa de email, introdusă la procurarea biletului. În acest caz, pasagerul poate solicita rambursarea integrală al costului biletului, urmând instrucțiunile primite pe adresa email. Pasagerii care nu au primit o notificare despre anularea zborului, pot solicita rambursarea costului biletului conform regulilor tarifului, precizează compania aeriană.
„Compania aeriană Air Moldova regretă incomoditățile create, dar vă asigură că toate solicitările dumneavoastră sunt în procesare. Vă rugăm să nu dublați solicitările expediate anterior. Din cauza suprasolicitării procesarea scrisorilor dvs. durează mai mult timp decât de obicei. În același timp, vă asigurăm că absolut toate solicitările vor avea un răspuns și cazul fiecărui pasager va fi soluționat”, precizează Air Moldova.
La 2 mai, Air Moldova a anunțat că suspendă, din aceeași zi, toate zborurile sale și oprește vânzarea biletelor, solicitând, în instanță, o restructurare accelerată pentru a evita falimentul. Compania susține că reluarea activității va fi posibilă în termen de 3 zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.