Republica Moldova se apropie de sfârșitul sezonului gripal. Câte cazuri au fost înregistrate săptămâna precedentă
În contextul apropierii sfârșitului sezonului gripal, în Europa, inclusiv Republica Moldova, se înregistrează o diminuare semnificativă a circulației virusurilor, informează Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, în țara noastră se atestă o descreștere, pe parcursul a nouă săptămâni consecutive, a cazurilor de Covid-19. În același timp, numărul cazurilor de gripă sezonieră și infecții acute ale căilor respiratorii superioare s-a menținut la nivelul săptămânii precedente, adică mic.
Astfel, în perioada 24 – 30 aprilie, au fost înregistrate 165 de cazuri de Covid-19, în scădere cu 41%, 4.556 de cazuri unice de gripă sezonieră și 256 – infecții respiratorii acute severe.
Totodată, și numărul de spitalizări din cauza infecțiilor respiratorii virale acute este similar săptămânii anterioare, 209 persoane, majoritatea fiind copii cu vârsta de până la patru ani.
În total, în acest sezon, au fost confirmate 1.978 de cazuri de gripă, 275.224 de cazuri IARCS și 11.778 de cazuri SARI.