Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost invitată astăzi la o discuție cu membrii Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM). Șefa statului a subliniat că sistemul trebuie curățat cât mai curând de judecătorii corupți care compromit imaginea întregului sistem și pun în pericol existența Republicii Moldova ca țară. A menționat, de asemenea, că este nevoie de rezultate concrete, în special de condamnări în cazurile de corupție mare pentru a opri corupția și a restabili sentimentul de dreptate în societate.
Președinta Maia Sandu a transmis că o justiție puternică și independentă este vitală pentru dezvoltarea economică a țării și asigurarea bunăstării cetățenilor. Foarte important, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde în mare măsură de succesul reformei justiției și de capacitatea noastră de a construi o justiție care să funcționeze la standarde europene. Consiliului Superior al Magistraturii îi revine un rol important în acest proces.
Membrii CSM au abordat mai multe subiecte care țin de funcționarea instituției, de conlucrarea cu alte instituții ale statului, dar și probleme ale sistemului judecătoresc.