VIDEO/ PSDE spune că este gata să preia conducerea AIPA: „Guvernarea PAS a pus pe brânci instituția”
Partidul Social Democrat European din Moldova este gata să preia conducerea Agenției pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, care a fost „pusă pe brânci de guvernarea PAS”, și garantează că, în cel mult o sută de zile, face instituția funcțională și rezolvă problemele legate de achitarea subvențiilor pentru agricultori. Declarația a fost făcută de liderul PSDE, Ion Sula, care insistă că producătorii agricoli au fost lăsați în voia sorții de către guvernarea PAS.
(Ion Sula, președintele PSDE)
„Criza agricultorilor n-ar fi ajuns criză dacă ar fi fost luate în serios problemele fermierilor din timp. Nu ar fi ajuns astăzi tractoarele și tehnica agricolă în PMAN, dacă guvernarea PAS ar fi pus oameni competenți și pregătiți în funcție, iar toate problemele ar fi fost rezolvate punctual”.
Potrivit lui, astăzi s-a ajuns într-o situația absurdă: datoriile la subvenții pentru anul trecut încă nu au fost achitate, în condițiile în care bani în buget sunt suficienți.
(Ion Sula, președintele PSDE)
„Banii pe care îi merită agricultorii, banii lor, ei nu îi pot primi, pentru că Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură e pusă pe brânci. Specialiștii calificați pleacă masiv din instituțiile statului, iar cei care au mai rămas nu fac față provocărilor. Dacă nu vă isprăviți, lăsați-i pe alții să gestioneze eficient criza”.
În primele cinci luni ale anului, pe conturile agricultorilor au fost debursați peste 600 milioane de lei, ceea ce constituie circa 40% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, pentru mai bine de 2800 de producători agricoli, potrivit AIPA.