Administrațiile vamale din Republica Moldova și Republica Cipru au semnat un Memorandum de cooperare
Săpămâna trecută, șeful adjunct al Departamentului venituri și control vamal, aflându-se la un training regional la Larnaca, a avut o întrevedere cu Directorul general al administrației vamale din Republica Cipru, dna Theodora Demetriou, în cadrul căreia a fost semnat un Memorandum de cooperare în domeniul formării profesionale a funcționarilor vamali organizat cu suportul Programului de Control al Exporturilor și Securitatea Frontalieră (EXBS) al Departamentului de Stat al SUA, anunță Serviciul Vamal.
Memorandumul prevede principiile și direcțiile generale de cooperare între părți, vizează dezvoltarea și menținerea unui parteneriat pe termen lung în scopul perfecționării continue a efectivului Serviciului Vamal prin schimbul de bune practici internaționale și participarea la diverse ateliere științifice și tehnice, seminare și webinare, metodologii privind recalificarea și formarea avansată a personalului, vizite de cercetare pe termen lung, etc.
Totodată, timp de 2 săptămâni, reprezentanții Serviciului Vamal au participat la un training regional pe domeniul securității naționale privind controlul exporturilor și securității frontierelor, la Larnaca, organizat cu suportul Organizației Mondiale a Vămilor (WCO). Trainingul s-a desfășurat în incinta Centrului cipriot pentru securitate terestră, maritimă și portuară (CYCLOPS).