„Am solicitat Comisiei Europene să ne explice pașii pe care urmează să-i facă UE în procesul de integrare al Republicii Moldova. Având în vedere decalajul major dintre Republica Moldova și celelalte state europene, am cerut clarificări cu privire la resursele financiare la care va avea acces Guvernul de la Chișinău,” a scris europarlamentarul român, Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.
„Pachetul de măsuri de sprijin pentru Republica Moldova include și un Plan Economic și de Investiții (PIE), care are ca scop mobilizarea de investiții publice și private în valoare de până la 1,6 miliarde de euro pentru proiecte emblematice. Acest plan a avut deja rezultate vizibile în implementarea unor proiecte în valoare de peste 670 de milioane de euro, în sectoare-cheie precum sprijinirea IMM-urilor, eficiența energetică și investițiile în infrastructură,” a spus europarlamentarul.
Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate pentru noi, deoarece cetățenii săi sunt români și sunt amenințați în fiecare zi de Federația Rusă, a adăuga acesta.