Concediul paternal: ce modificări vor intra în vigoare la începutul anului viitor

În Monitorul Oficial din 18 august a fost publicată Legea nr.241 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative, care conține modificări, inclusiv la Codul muncii, scrie monitorul.fisc.md.

Astfel, concediul paternal poate fi acordat integral sau divizat în până la trei fracțiuni, pe parcursul primelor 12 luni de la nașterea copilului. O fracțiune de concediu reprezintă cel puțin cinci zile calendaristice, scrie Bizlaw.md.

Salariatul beneficiază de concediu paternal în baza cererii depuse cu cel puțin cinci zile înainte de fiecare fracțiune de concediu, cu excepția cazului în care perioadele fracțiunilor au fost stabilite în prealabil cu angajatorul.

În cazul taților care au adoptat copii, concediul paternal se acordă în baza unei cereri scrise, în primele 12 luni din ziua încuviințării adopției. La cerere se anexează o copie a hotărârii instanței de judecată privind încuviințarea adopției și o copie a certificatului de naștere al copilului.

În cazul în care a beneficiat de concediul plătit, tatăl care a adoptat nu are dreptul la concediu paternal.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata