SUA vor începe instruirea piloţilor ucraineni pe avioanele de vânătoare F-16 pe teritoriu american începând din octombrie, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat joi într-o conferinţă de presă că piloţii ucraineni vor urma mai întâi cursuri de engleză, în septembrie, iar luna următoare, în octombrie, vor începe antrenamentele propriu-zise la baza Morris, a Gărzii Naţionale din Tucson (Arizona, SUA).
Ryder a evitat să precizeze câţi militari ucraineni vor primi această pregătire.
Cursurile de engleză vor fi ţinute la baza forţelor aeriene americane din Lackland, San Antonio (Texas).
Ryer a amintit că Danemarca şi Olanda au confirmat că vor livra Ucrainei avioane F-16 şi că SUA menţin un contact „strâns” cu aceste ţări şi cu alţi aliaţi pentru a se asigura că pregătirea SUA completează eforturile altor parteneri din coaliţia care sprijină Kievul.
Statele Unite au dat asigurări Danemarcei şi Olandei că vor accelera aprobările necesare pentru a asigura livrarea avioanelor de vânătoare F-16 în Ucraina odată ce antrenamentul condus de ambele ţări va fi finalizat.
În iulie, ministrul apărării danez Troels Lund Poulsen a anunţat că ampla coaliţie formată din 11 ţări aliate care participă la pregătirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 îşi va începe instrucţia militară în august.
Olanda, la rândul ei, a confirmat că centrul de instruire va fi instalat în România.