O femeie, cercetată pe trei capete de acuzare de trafic de influență, va compărea pe banca acuzaților
O femeie a fost trimisă pe banca acuzaților fiind învinuită de săvârșirea a trei capete de acuzare de trafic de influență. Urmărirea penală a fost pornită în octombrie 2022, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț, menționează Procuratura Anticorupție.
„În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuita a pretins și a primit de la un denunțător mijloace bănești în sumă 410 euro, în schimbul cărora susținea că are influență asupra membrilor comisiei din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate, în vederea promovării cu succes de către acesta a cursurilor de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, cu perfectarea și eliberarea permisului de port-armă, precum și a promovării de către ultimul a cursurilor de studii din cadrul Catedrei pregătirea cadrelor în rezervă (ofițeri) a Academiei Militare a Forțelor Armate.
Tot ea, de la un alt cetățean, a pretins și a primit mijloace bănești în sumă de 1240 euro și 8048 lei, pentru a influența membrii Comisiei de Examinare Auto, formată în cadrul Secţiei Înregistare Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto Chișinău a I.P. „Agenția Servicii Publice”, responsabili de evaluarea cunoștințelor candidaților înscriși la examenul de calificare a conducătorilor auto, pentru ca ultimii să adopte o decizie favorabilă în privința candidatului, în vederea promovării de către acesta a examenului de conducător auto la proba practică şi teoretică pentru categoria „B”, cu perfectarea și eliberarea permisului de conducere respectiv.
Învinuita nu și-a recunoscut vina și nici nu a făcut declarații pe marginea acuzațiilor aduse, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, menționează PA.
Pentru infracțiunea comisă, pentru fiecare episod (326 alin. (1) din Codul penal), legea prevede pedeapsă sub formă de amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 3 ani.
Totodată, în scopul garantării executării eventualei pedepse cu amendă a fost aplicat sechestru asupra bunurilor (un teren și o casă individuală de locuit) în valoare de aproximativ 60 000 lei, deținute cu drept de proprietate de către învinuită.