VIDEO/ În piețele din Căușeni au apărut primii struguri de masă. Prețul acestora variază între 25 și 30 de lei

În piețele din Căușeni au apărut primii struguri de masă. Prețul acestora variază între 25 și 30 de lei, în funcție de soi și calitatea produsului. Potrivit comercianților, deși, în acest an, strugurii s-au copt mai devreme, costul acestora este echivalent cu cel de anul trecut. La rândul lor, mai mulți cumpărători spun că prețurile primei recolte nu bat la buzunar, transmite Studio-L

„Primul soi, da. – Dar este poamă anul acesta? – Este poamă, dar este cam, dragă Doamne, a fost primăvara devreme, dar tot se coace cam târziu. – S-a copt anul acesta tot mai târziu? – Oricum, tot, măcar că primăvara a fost mai devreme. – Ce preț are? – 25. Vreo câteva zile în urmă era și mai mare prețul, dar nu am nimerit noi atunci, când era mai mare.”

Larisa Rândunică a venit dimineața la piața din Căușeni tocmai de la Coșcalia. Femeia spune că roada este bogată, iar ploile de primăvară au umplut strugurii cu bobițe.

„ – Au fost ploi de primăvară. S-a făcut foarte frumos, a plouat, și roada îi frumoasă. – S-a copt mai devreme anul acesta? – Da, s-a copt mai devreme. Undeva cu o săptămână, două, cam așa, din cauză la soarele acesta care a fost puternic. Noi asta tot în grădină creștem. Nu avem așa pământ mare, pe deal, în grădină. Lumea îi cam săracă. Nu prea are bani. Buzunarul este mic. – Da multă muncă trebuie. – Da, foarte multă muncă în ea trebuie ca să ai o roadă așa frumoasă și să poți să o vinzi tot cu un preț mai bun trebuie să depui mult efort, multă muncă.”

La piață au venit și aceste două fetițe din Hagimus pentru a-și ajuta bunica să vândă struguri.

„ – Voi ajutați bunica? – Buneii, da. – Buneii de unde sunt? – Din Hagimus. – Și cu ce preț o dați? – 25. – Nu cunoști ce soi este? – Este Super Extra. Este printre primele soiuri care se coace.”

„ – Îți place la piață să vinzi? – Așa.”

Comercianții mai menționează că, anul acesta, strugurii timpurii au apărut pe piață cu două săptămâni mai devreme.

„- Foarte bună, bineînțeles. Începând de la curățitul viei uscate până la legat, stropit, toate celea. Era 30 și 25, așa. – Și acum dați cu 25? – Da.”

„ – Asta-i Super Extra și asta îi Podarok Nesvetaia. – Sunt printre primii care se coc? – Da, printre primii. – Ce preț au? – Așa – 35. Așa – 40. Cerem, dar lumea nu beare bani. – Sunt cumpărători? – Rar. – Dar în weekend sunt mai mulți? – Parcă oleacă mai mulți. – Dar cum este roada anul acesta? – Dacă uzi, îngrijești – este, dar dacă nu.”

La rândul lor, unii oameni spun că prețurile pentru struguri sunt accesibile, iar alții menționează că acestea bat la buzunar.

„- Îi scumpă tare și n-am. 25 de lei iată acolo. Am vrut să mănânc o bobiță. Am luat și am gustat, dar îmi era rușine. Gust, dar nu cumpăr. Eu așa nu pot. – Cum vi s-a părut la gust? – Tare gustoasă, dar îi scumpă. După preț este bună, da. – Așteptați un pic să se ieftinească? – Da, aștept să se ieftinească cu 10 lei măcar.” 

„Multă muncă trebuie de depus până ajungi ca să poți să vinzi. Așa că nu-i scump 30 de lei, merge. Pentru un kilogram, da, pentru primii struguri nu-i scump.”

„- Un preț normal. – Pentru primii struguri este bun? – Îi foarte bun. – O să cumpărați sau mai așteptați ssă se ieftinească? – Nu, trebuie de cumpărat. Omul tot muncește.”

În ţara noastră sunt plantate peste 130 de mii de hectare de viţă de vie, unde sunt cultivate peste 70 soiuri de struguri de masă.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata