VIDEO/ Locuitorii unui bloc din Bălți riscă să rămână fără lumină din cauza unei noi construcții

Un grup de locuitori de pe strada Alexandru cel Bun din orașul Bălți ar putea pierde accesul la lumina soarelui din cauza unei construcții supraetajate planificate în fața blocului lor rezidențial. În acest context, oamenii disperați s-au adresat autorităților locale pentru a stopa lucrările de reconstrucție a noului spațiu comercial din oțel și beton, transmite Nord News

„Mie asta nu-mi place absolut, pentru că privirea mea va fi mereu ațintită asupra peretelui. Geamurile nu au ieșire în partea asta, numai în partea ceea. Mie asta nu îmi place și eu nu doresc ca în fața geamurilor mele să fie mereu acest perete.”

Deja sunt cu gândul la vânzarea apartamentului, pentru a cumpăra unul în altă parte, pentru că foarte neplăcut va fi să privesc la perete.”

Pentru a atrage atenția autorităților locale asupra problemei lor, locuitorii nemulțumiți au adunat peste 30 de semnături, care au fost prezentate responsabililor de la primărie.

Oamenii au început să-și facă griji, să sune, am adunat semnături, pentru că ei sunt împotrivă. Nu dorim să admitem construcția celui de-al doilea etaj, primul etaj deja este, noi nu suntem împotrivă, am înghițit aceasta, dar suntem împotriva celui de-al doilea etaj.”

Am fost asigurați că doar parterul. Vor reconstrui clădirea pentru cei care erau la parter. Și după un timp, apare al doilea etaj. Ce e asta?”

„Și, în plus, totul a început repede.”

„Dar la noi, niciodată, nimic nu se face altfel. Vor insista și vor construi oricum aici.”

Ei cu noi nu s-au consultat, nu ne întreabă, cum ne e să trăim și să privim în acest perete, suntem foarte nemulțumiți. Oamenii chiar de la etajul nouă au semnat și toți sunt nemulțumiți.”

La rândul său, proprietarul spațiului comercial în construcție a asigurat că noua clădire nu va bloca accesul la lumina solară.

IURIE ȘILOV, proprietarul spațiului comercial: Se vede armatura și acolo va fi un acoperiș plat, el nu se va ridica mai sus, nu va fi mai înalt decât este la ziua de azi. Nu va fi un perete murdar, urât sau cu inscripții necenzurate, va fi un perete, tot din piatră decorativă, va fi ceva frumos. Ceea ce spun oamenii, că nu le ajunge lumină solară, s-a demonstrat că nu încalcă absolut nimic, drepturile cuiva la lumina solară, la lumina zilei, este expertiză, documente de care se ocupă specialiștii.”

În același timp, reprezentanții primăriei spun că normele legale de edificare a spațiului comercial au fost respectate.

IRINA SMIRNOVA, secretar de presă al Primăriei Municipiului Bălți: Pentru reconstruirea complexului de pavilioane existente, a fost emisă autorizație de construcție, nr. 278, S.R.L. „NEOLANIA”, cu regimul de înălțime parter plus unu. Conform proiectului sunt respectate distanțele și regimul de insolație față de locativ. Abateri de la proiect nu sunt depistate.”

Lucrările de reconstrucție au început pe 1 aprilie 2024 și vor fi finalizate pe 31 martie a anului viitor.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata