Angajații Căilor Ferate, din nou, fără salarii
Cei aproape șapte mii de angajați ai Întreprinderii de Stat „Căile Ferate ale Moldovei” au rămas, din nou, fără salarii. Potrivit newsmaker.md, aceștia nu și-au primit lefurile de mai mult de trei luni, datoria întreprinderii către angajații ridicându-se la peste 60 de milioane de lei.
Potrivit președintelui sindicatului muncitorilor feroviari, Ion Zaporojan, de această dată, Întreprinderea de Stat nu are bani pentru salarii din cauza datoriei la bugetul de stat, în valoare de circa 23,5 milioane de lei, datorie care a fost formată din cauza faptului că CFM nu a plătit impozite în octombrie și noiembrie 2020.
Astfel, pentru a acoperi datoria, Serviciul Fiscal a blocat unele conturi ale întreprinderii și a acoperit parțial datoria companiei față de bugetul statului.
Menționăm că, ultima dată când muncitorii CFM și-au primit salariile a fost în septembrie, respectiv au rămas fără bani pentru sărbătorile de iarnă pentru al șaselea an consecutiv.