După ce au protestat în fața Președinției, fermierii au fost invitați la discuții

După ce au protestat în fața Președinției și au solicitat să meargă la discuții cu președintele țării, fermierii au fost anunțați că sunt așteptați miercuri, 25 septembrie, la întrevedere. Până atunci, aceștia își suspendă manifestațiile. Agricultorii menționează că legea aprobată de Parlament, care prevede ajutor pentru agricultori timp de jumătate de an, nu este funcțională. În aceste condiții, agricultorii vor cere șefului statului să întoarcă legea înapoi în Legislativ ca, în regim de urgență, documentul să fie modificat după cerințele Asociației „Forța Fermierilor”.

SERGIU STEFANCO, agricultor: „S-a votat legea asta rapid, fără a lua în considerație niciun punct măcar pentru fermieri. Ea nu este funcțională. Noi cerem, în primul rând, această lege să fie întoarsă la Parlament, dar deja este promulgată, ea trebuie modificată. Noi am fost gata  oricând, și la ora 12 noaptea am fost gata să ne așezăm la masă în Parlament și să argumentăm cerințele noastre referitor la această lege. Nu pur și simplu că am cerut, noi să argumentăm. Nu s-au vrut discuții nici la Ministerul Agriculturii. Nu ne-au auzit nici la Parlament și nici la Președinție.”

SERGHEI IVANOV, agricultor: „În linii mari, din 11 bănci comerciale aflate în Republica Moldova doar patru bănci creditează agricultura. Din aceste patru bănci o singură bancă are portofoliu 25 la sută în domeniul agricol, restul este celelalte domenii. Celelalte bănci au sub 15-16 la sută. Practic, băncile au finanțe, dar lor le trebuie dezlegate mâinile ca să ne poată credita și totodată Guvernul să elaboreze legi. De trei ani de zile, protestele noaste, în linii mari, sunt pentru a chema guvernarea la comunicare. Uitați-vă, până acum veneau tractoarele la Chișinău, deja am lăsat tractoarele în teritoriu. În teritoriu nu vine nimeni.”

Pe canalul său de telegram, șeful cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel, a anunțat că fermierii sunt invitați la discuții cu șefa statului miercuri, 25 septembrie. 

„Am ieșit să discut cu fermierii care au venit în fața Președinției. I-am invitat la discuții cu dna Președintă miercuri, la ora 9:00.”, a punctat Adrian Băluțel.

Totodată, cu o reacție a venit și premierul Dorin Recean. Acesta a recunoscut că situația mai multor producători agricoli este una complicată de mulți ani, însă seceta din 2024 a agravat-o și mai mult. În același timp, premierul a trecut în revistă soluțiile implementare și i-a îndemnat pe fermieri să negocieze. 

„Haideți să lucrăm împreună pentru a găsi soluții, dar, repet, acestea pot fi găsite doar prin dialog, la masa de discuții. Și vin cu un îndemn pentru toți – să nu facem politică pe seama nevoilor fermierilor. Problemele serioase nu trebuie inflamate electoral, ci discutate și rezolvate. Putem schimba lucrurile doar prin muncă și implicare.”, a scris Dorin Recean.

În același timp, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat convocarea Consiliului Economic, unde au fost invitați și reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”. Mai mult, oficialul a menționat că în continuare îi așteaptă pe fermieri la discuții și că a făcut apel către Uniunea Europeană să deschidă un fond de ajutor.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata