Peste 50 de milioane de lei au fost confiscate în dosarele de corupere electorală, iar 28 de persoane au fost reținute

Peste 50 de milioane de lei au fost confiscate în dosarele de corupere electorală, iar 28 de persoane au fost reținute. Datele au fost prezentate de procurorul general, Ion Munteanu. Potrivit lui, începând cu septembrie 2022 și până în prezent, din Federația Rusă în Republica Moldova au ajuns fluxuri masive de bani ilegali. Inițial – prin contrabandă sau criptomonede, iar ulterior – prin intermediul unei bănci rusești aflată sub sancțiuni internaționale.

ION MUNTEANU, Procuror General: „Procuraturile specializate și cele teritoriale, în comun cu organele de urmărire penală al Inspectoratului General al Poliției, în particular cu Inspectoratul Național de Investigații au desfășurat mai mult de 800 de percheziții. Au pus în executare peste 380 de măsuri speciale de investigații. Au reținut mai mult de 28 de persoane. Au ridicat și sechestrat, echivalentul în lei, a peste 50 de milioane. Au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane.”

Partidele politice sau concurenții electorali susținuți de Ilan Șor au fost finanțați, începând cu septembrie 2022, printr-o serie de mecanisme. Este vorba despre transport direct din Federația Rusă prin contrabandă, tranzacții cu criptomonedă și finanțarea directă a persoanelor fizice sau juridice. În majoritatea cazurilor, banii erau folosiți pentru: coruperea alegătorilor, finanțarea ilicită a partidelor și a concurenților electorali, remunerarea ilicită a activiștilor, colectarea semnăturilor în favoarea unui anumit candidat electoral, organizarea transportării alegătorilor la secțiile de votare, inclusiv pregătirea pentru acțiuni de destabilizare în caz de necesitate.

ION MUNTEANU, Procuror General: „Începând cu primăvara anului 2024, organizația criminală „Șor”, la acțiunile de contracarare a autorităților au pus în aplicare un alt mecanism de finanțare a acestor categorii de crime. Astfel, pe întreg teritoriul țării, a fost creată o schemă ce asigură deschiderea pentru cetățenii Republicii Moldova a coturilor bancare peste hotarele Republicii Moldova, precum și suport informațional privind instalarea aplicației mobile de tip banking – PSB a băncii comerciale „Promsveazibank” din Federația Rusă.”

Banii ajungeau la membri ai organizaților teritoriale ale unor partide politice din țară. Potrivit procurorului general, aceștia au fost remunerați lunar pentru a plăti alegătorii, la rândul lor, să voteze pentru un anumit candidat la prezidențiale, care a fost anunțat cu o zi înainte de alegerile din 20 octombrie. Plățile erau destinate, inclusiv, pentru organizarea mitingurilor, flash-moburi-lor și acțiunilor de protest.  În același timp, peste 220 de procese-verbale de constatare a coruperii electorale au fost întocmite, în acest weekend, ca urmare a circa 200 de cazuri raportate la poliție. 143 de procese verbale au fost transmise Centrului Național Anticorupție pentru examinare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata